Ce zic membri

Sebastian Faragau:

La venirea mea pe acest plan am primit un vehicul, corpul fizic si doua cuvinte dupa care sa ma strige ce-i din jur si eu sa stiu ca se refera la mine si anume Sebastian Faragau, si de la astea am pornit. Nu stiam ce inseamna natiuni, limbi, religii, culorii ale pielii, stiam doar ca ma iubesc in totalitatea mea si am curaj sa cer, sa caut orice doresc, eram eu insumi, unic si iubeam asta. Nimic nu ma misca din asta, nu ma intrebam ce e fericirea nici nu o cautam. Nu ma comapram cu altii, nu cunosteam complexe de inferioritate. Traiam raiul pe pamant, desi nu stiam asta. Cu timpul am inceput sa invat prin imitare si auzeam "sfaturi" despre cum sa fiu, cum sa nu fiu, ce sa devin si ce sa nu devin. Mai intati de la parinti, apoi au venit invatatoarea, profesorii chair si preotii. Din dorinta de a fi acceptat am inceptu sa iau aceste sfaturi si sa ma acomodez cu ele. Astfel m-am zbatut multi ani in valtoarea sablaonelor si conditionarilor societatii, multe erau lucrurile pe care le faceam altfel decat cum simteam, incet, incet am devenit scalv pribeag ascultator si obedient care nu mai stia incotro s-o apuce, de ce este aici si cea mai arzatoare intebare: cine esti tu? Si cand orice sens de a mai traii a disparut, s-a petrecut ceva, am ajuns la o rascurce de drumuri am reintalnit un vechi prieten si am ales sa fac o cotitura (oportunitate ce eu mi-o planuisem inainte sa cunosc acest corp fizic desi nu stiam asta la momentu ei) si astfel sprijinit de acest prieten care mi-a si devenit maestru si alti prieteni, am inceput sa merg pe aceasta raza de lumina numita cunoastere de sine. Si iata-ma aici si acum bucurandu-ma de viata vietii si de aceste surse de cunoastere update-ata la zilele noastre, ce nu are pret ci doar o valoare inestimabila. Indopati-va de cunoastere si cand e prea mult, stati, digerati, cereti explicatii si ajutor daca e nevoie, toate astea sunt pentru voi. This is my story...

Razvan Mot:

Motto: "Trecutul nu mai există aşa că nu vă mai agăţaţi de el!"

Dar văd că unii sunt insistenţi aşa că voi răscoli puţin prin trecut…

Dacă aţi început să citiţi aceste rânduri pot să bănuiesc că vreţi să aflaţi câte ceva despre mine. Voi puncta strict pe schimbarea majoră din viaţa mea, deoarece până atunci avusesem o viaţă obişnuită, fără prea multe ieşiri din tipar. Această schimbare în bine a venit, paradoxal, printr-un accident de maşină.

Era o perioadă când sufeream de aşa-zisul “miserupism” şi nu aveam un echilibru în sufletul meu: suferinţe în dragoste, lipsa realizărilor pe plan material etc. Toate aceste lucruri au luat amploare şi am ajuns binenţeles în punctul în care mi-am luat o “palmă” de la viaţă. Se spune că schimbările majore apar din 7 în 7 ani (un sfert din ciclul lui Saturn) şi că atunci e bine să luăm cele mai inţelepte decizii. Evident că nu ştiam atunci acest lucru şi nici măcar nu îmi păsa chiar dacă îl auzeam. Deoarece “dormeam” şi nu eram în stare să iau o decizie cu privire la modul meu de viaţă, mi s-a dat “trezirea” la realitate. Aşadar, în octombrie 2006, în apropierea vârstei de 21 de ani (7x3), am suferit un accident de maşină din care m-am ales cu o dublă fractură de femur, cu o noapte de comă, în care li s-a transmis părinţilor mei să se aştepte la orice şi, binenţeles cu vinovăţia conform legii, pentru accidentul respectiv, care a avut mai multe victime. În maşină erau încă 3 prieteni, din care unul a fost şi el rănit destul de grav. Şi pentru el s-a dat trezirea în acel moment. El este şi cel care avea să îmi deschidă ochii cu privire la viaţă şi la planul spiritual, deşi nu putea concepe acest lucru pe atunci.

După acest episod lucrurile s-au pus la punct în aşa fel încât toată lumea a primit o nouă şansă de a arăta ce a învăţat în urma acestui eveniment. În ceea ce mă priveşte, am început să citesc şi să mă interesez cât mai mult de planul spiritual, şi încet-încet Existenţa a avut grijă să mă pună pe picioare. În câteva luni am putut să joc din nou fotbal, una din marile mele bucurii. Apoi, am primit un loc de muncă perfect pentru mine, o iubită ideală şi un grup de prieteni unde mă simt acasă. Nu vreau să mă laud sau să influenţez pe cineva, vreau doar să împărtăşesc această experienţă de viaţă, lăsându-vă pe voi să trageţi concluziile. Oricum, aceasta nu este o reţetă de urmat. Suferinţele au fost foarte mari şi chiar nu v-aş sfătui să alegeţi această variantă, în cazul în care viaţa voastră se aseamănă cu aceea pe care o aveam eu înainte de accident. Sfatul meu ar fi să nu vă complaceţi într-un stil de viaţă în care vă pierdeţi şi ajungeţi să nu mai ştiţi cine sunteţi cu adevărat. Încercaţi să trăiţi în prezent, aici şi acum, cât mai conştient posibil, şi să luaţi cât mai repede decizii. Nu le mai amânaţi la nesfârşit, pentru că s-ar putea să nu mai depindă de voi..

Georgiana Cartis:

Oamenii care cred ca stiu totul si ca se cunosc perfect sunt cei care isi fac cel mai mult rau... o spun din experienta. Viata mea in urma cu 3 ani era guvernata de o minte care era perfectionata 12 ore pe zi prin invatat, observat, analiza si critica, nici un sentiment nu era lasat sa isi spuna cuvantul, pentru ca era dovada de slabiciune. Tratam oamenii ca si cum toti cei din jurul meu sunt imperfecti si au nevoie de mine sa ii ajut sa atinga perfectiunea. Rece si calculata, stiam tot timpul ce sa spun ca sa fiu sigura ca am zguduit destul de violent omul, si ca dupa ce ma intalneste va spune despre mine ca sunt desteapta, culta, increzuta si ca nu ma misca nimic. Vroiam sa stiu tot, pentru ca vedeam in cunoastere putere, si in necunoastere slabiciune. Defapt, reprimasem atatea sentimente care au adus lacrimi, incat imi era frica sa imi dau voie sa simt ceva, pentru simplul fapt ca vedeam in fiecare emotie un prilej de a fi ranita. Toti oamenii care arata duri in exterior sunt defapt niste oameni calzi si sesibili, dar care au ales sa ascunda acest lucru pentru a se proteja, exact cum o broasca testoasa si-a pus o carapace peste miezul sau moale, exact asa mi-am construit si eu o armura. Frica mea de a nu suferi era atat de mare incat nu puteam sa ma deschid nimanui. Pana intr-o zi....

Viata mea s-a aranjat asa incat m-a pus in fata unor oameni care erau deja perfecti, erau absolut perfecti in imperfectiunea lor. Prima mea discutie cu omul care acum imi este maestru spiritual m-a tulburat profund. La fiecare cuvant pe care il spuneam, el imi oferea un paradox care imi reducea mintea la tacere, fiecare afirmatie logica venita din partea mea era urmata de o una care sfida orice logica din partea lui. Toate lucrurile sfidau logica mea rationala si concreta, insa ceva din mine vibra la fiecare cuvant absurd venit din gura lui...parca imi ignora mintea. Defapt, asta si facea...el vorbea sufletului meu, nu mintii mele. Am descoperit atunci un gol imens in mine, pe care eu incercam sa il umplu cu tot felul de cunostinte ale stiintelor planului fizic, desi acestea nu il umpleau deloc, ba mai mult, il faceau tot mai mare si mai evident. Am vazut in acel moment ce anume lipsea din integritatea mea, si am simtit o sete imensa de a descoperi ceea ce pana atunci ignorasem cu desavarsire.

Calea descoperirii de sine nu este una lina si fara obstacole; nu cunosc pe nimeni care sa fi ajuns la desavarsire fara sacrificii, fara sa munceasca, fara sa consume energie in a vedea inutilitatea utilului. Cei care spun ca nu au timp, ca sunt ocupati, ca au multe pe cap, ca sunt prea batrani sau prea nescoliti, sunt doar niste fricosi care nu vor cu adevarat sa se descopere, care nu au simtit gustul adevarului.

In momentul in care eu am luat decizia de a ma vedea cu adevarat, de a descoperi ce si cine sunt, toate portile mi s-au deschis in fata. Eram studenta la facultatea de medicina din Cluj, ceea ce se traduce prin invatat, invatat si iar invatat. In momentul in care am inceput cercetarea pe plan spiritual, ajunsesem sa dorm 3-4 ore pe noapte, si totusi, nu eram deloc obosita, energia o aveam din planurile mai subtile. Chiar daca dormeam putin, nu a trecut o zi fara sa caut ceea ce pierdusem in timp prin spalarea de creier pe care noi o numim adaptare la societate, iar descoperirile, emotiile, linistea, armonia pe care le-am recuperat prin amintire au facut uitate toate eforturile.

Oamenii inteleg prin “toate usile vi se deschid” punerea adevarului la picioarele lor, ei cred ca e de-ajuns sa spuna “vreau sa stiu cine sunt” si cineva vine si le toarna in cap toata cunoasterea, le ofera toata experienta si le ridica valul de pe ochi in timp ce ei isi continua viata de pana atunci. Cu siguranta NU! Ajutorul vine in alte feluri; apuca-te si cauta si vei primi raspunsuri, persevereaza si universul iti va pune la dispozitie toate mijloacele pentru cautarea ta, si cand vei ajunge la tine insuti, tot universul va sarbatori odata cu tine!

Poti sa iti traiesti viata inconstient si nemultumit, si intrebadu-te in fiecare moment de ce ti se intampla toate lucrurile si vei deveni un frustrat sau poti sa te cunosti pe tine insuti si sa te bucuri de fiecare eveniment pe care ti-l ofera viata, fiecare emotie, fiecare zbor de fluture si sa vezi beatitudinea pretutindeni, si in fiecare om. Este doar alegerea ta!

Sergiu Sim:

Prizonier al propriilor mele limitari si incatusat de imaginea de sine, am inceput sa ii copiez pe ceilalti pentru a fi “original”, sa intru in randul societatii, sa fiu bine privit si primit de oameni. Viata mea era un bal mascat, plin de masti pe care eu le afisam pentru a primi atentia si aprecierea celorlalti. Astfel am devenit o individualitate de carton pe care le permiteam celorlalti sa isi puna parerile, identificandu-ma cu ele. Eram strain de propria mea fiinta, si singurul lucru pe care il cunoasteam era iluzia ca sunt eu insumi. Pe atunci eram obez si nu imi suportam corpul fizic, fiindca nu imi permiteam sa traiesc deziluzia ca nu sunt perfect. Desi eram un papagal colorat de ceilalti, aripile mele erau frante si nu stiam zbura, fiindca eram prins in colivia societatii si nu credeam ca pot iesi vreodata de-acolo. Atentia era hrana care ma tinea in viata, iar in lipsa ei eram ciopartit de frustrare. Aveam chipul de lut, si le permiteam tuturor sa-l modeleze. Aveam desigur multe calitati: Eram un bun gropar pe atunci, fiindca sapam mereu in trecut, incercand sa schimb tot ceea ce nu a fost bine. De asemenea eram si un bun pictor fiindca incercam sa pictez un viitor fabulos. Insa in mine exista o prapastie pe marginea careia am ajuns in urma cu cativa ani. Era golul meu interior, si vocea care m-a strigat neincetat. Nu vedeam decat malul pe care traisem ani de zile, si un gol imens dincolo de care era doar tacere. De atunci viata mea a devenit o cautare. Atunci a aparut pentru prima oara intrebarea “Cine esti tu?”. Am vazut toti acei ani in care m-am mintit, in care am trait in iluzie, si am varsat primele lacrimi de multumire pentru sansa de a cunoaste cine sunt. M-am aruncat in acel gol, sustinut de o persoana care azi imi este maestru. Defapt astfel ne-am reintalnit cu adevarat, desi ne cunosteam de cand eram in scutece.

Viata mea a devenit o furtuna de foc, iar in mijlocul furtunii eram eu, privind fiecare parte din mine care se prefacea in scrum. Am pierdut tot ceea ce nu mi-a apartinut vreodata, si am dobandit ceea ce nu a fost niciodata separat de mine.

Traim sub efectul anestezic al sigurantei ca ziua de maine vine oricum, insa eu va zic voua, tot ceea ce se poate petrece se petrece acum. Ieri a trecut, maine nu a venit, iar azi esti prea ocupat?…Iti repari trecutul si iti cladesti viitorul, insa prezentul cine il mai traieste?

Nu caut sa fiu un puritan purtand cravata respectului, si nici un cunoscator al teoriei spirituale, nu caut nimic, sunt un nimeni si imi este de ajuns. Viata nu trebuie cunoscuta, ea trebuie celebrata, te astept si pe tine!

Adina:

Universul poate sa comunice cu noi in foarte multe feluri. El ne transmite mesaje cu privire la “planul nostru”, nu trebuie decat sa fim receptivi si el ne trimite semnele de care avem nevoie sa construim acest puzzle. Asa cum “nimic nu este intamplator” si in cazul meu mesajele si-au facut aparitia inca din adolescenta, cand au inceput primele mele experiente cu “lumea nevazuta”. In general era vorba despre premonitii, déjà vu-uri, vise si trairi neobisnuite care incepeau sa-mi raspunda la intrebarea pe care toti am avut-o macar o data in viata: “Oare nu exista ceva mai mult decat ceea ce se vede?”. Entuziasmata si motivata de ceea ce descopeream am inceput sa-mi consum energia din ce in ce mai mult cu aceste lucruri. Eram pretutindeni, numai in prezent nu. Nu mai stiam care lucruri se intamplau cu adevarat si care nu. Deveneam din ce in ce mai absenta si nu vorbeam cu nimeni despre ceea ce traiam, incercand sa descopar singura ce se intampla.

Intr-o noapte m-am trezit brusc dintr-un vis, in care imi spunea cineva ca trebuie sa ma trezesc. Eram la tara, unde este atat de intuneric incat nu-ti poti vedea mana in fata ochilor, insa in bezna aceea am vazut o umbra, care semana foarte bine cu ceea ce numim Moarte (manta neagra cu gluga). Era un paradox, nu puteam intelege cum pot sa vad o umbra in intuneric, uitandu-ma mai bine am vazut cum ea lumina in acel intuneric. La inceput am incercat sa gasesc explicatii logice si sa caut de unde poate sa vina acea umbra; m-am sters la ochi sa vad daca nu este ceva ce eu mi-am imaginat si in momentul acela forma ei initiala s-a schimbat. Ea statea aplecata peste pat, iar apoi se ridicase si statea in picioare. Am stat si m-am uitat la ea si simteam ca si ea ma priveste (chiar daca nu-i vedeam privirea). Avand nevoie de o confirmare ca ceea ce ce vad eu este real, am incercat s-o trezesc pe verisoara mea care dormea cu mine in pat. In momentul in care am trezit-o entitatea prezenta a plecat, insa felul in care a plecat mi-a confirmat ca ceea ce am vazut eu era cat se poate de real. A doua zi am primit vestea ca matusa mea, mama verisoarei mele, murise.

Aceasta experienta m-a facut sa-mi fie frica de tot, nu mai puteam sa dorm, eram speriata de orice lucru si nu puteam sa vorbesc cu nimeni, pentru ca nu credeam ca cineva va intelege sau ma va crede.

Totul pana in ziua in care am intalnit persoana care urma sa devina maestrul meu. Ne-am intalnit la un suc si am discutat despre multe lucruri, fara insa sa-i povestesc experienta mea. Dupa acea discutie mi-a spus ca o sa-mi dea sa citesc ceva, la care el lucrase de ceva timp. Eram foarte entuziasmata sa aflu ce anume pentru ca mi-a placut foarte mult intalnirea si discutiile noastre. Dupa o saptamana mi-a trimis prin prietenul meu un rezumat care se numea: “Omul negru a venit“. Am ramas surprinsa si din nou mi s-a facut frica de toate aceste lucruri. L-am pus deoparte, fara sa am curajul sa citesc nici macar o fraza; nu stiam de ce a ales sa-mi dea exact asta sa citesc, cum ar fi putut el sa stie prin ce am trecut si de ce imi era frica? Insa “de ce ti-e frica nu scapi” si asa cum visele si premonitiile mele mi-au aratat calea de inceput si de data aceea ele m-au ajutat sa imi fac curajul sa mai vorbesc cu persoana respectiva si in cele din urma sa si citesc acel rezumat, care m-a ajutat enorm de mult sa realizez ca spaima mea venea din frica de a a parasi ceea ce eu cunoasteam pana atunci. M-am hotarat sa merg pe acest drum si cu cat inaintam mai mult cu atat realizam ca temerile mele dispareau, fara insa sa fac nimic cu privire la ele. Pur si simplu traiam cat mai mult “aici si acum” fiind constienta ca: “ceea ce dau, aia primesc” si ca “fiecare primeste ce merita” si astfel, am reusit sa-mi gasesc echilibrul launtric, sa-mi transcend temerile si sa vad ca tot ceea ce pana atunci mi se pareau a fi necazuri, erau de fapt niste binecuvantari deghizate.

Astazi nu pot decat sa multumesc Existentei pentru tot ceea ce traiesc si sa fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce sunt si totodata sa va transmit din proprie experienta ca numai iesind din ceea ce cunoasteti puteti sa deveniti cei mai buni prieteni cu necunoscutul. Va doresc sa aveti curajul sa faceti acest lucru in ciuda tuturor temerilor voastre, iar cand veti face acest pas Existenta va va imbratisa.

Merge Calin:

Viata mea a inceput cu sportul practicat de la varsta de 7 ani. Desi era un sport frumos, a ajuns sa nu mai imi placa, deoarece nu suportam violenta si oamenii din jurul meu care faceau misto unii de altii si se laudau care e mai bun. Ciudat este ca o data cu trecerea timpului eu am devenit exact ca si cei din jurul meu: batjocoritor, dur, violent, betiv etc. Cu timpul beam atat de mult, incat nu mai stiam ce fac, eram cuprins de toate lucrurile materiale din jurul meu si consideram ca “imi traiesc viata”. In sfarsit eram in centrul atentiei, exact cum vroiam demult. Ma luam dupa toata lumea. Oricine zicea ceva, o luam de buna, nu aveam o parere si ajutam diferite persoane doar ca sa mi se multumeasca si sa fiu apreciat, sperand mereu la o eticheta de "baiat bun”. La urma au aparut si dezamagirile datorate atasamentului meu fata de persoanele din jur. Nu puteam obtine nici cum ceea ce vroiam, desi, consideram ca nu cer mult. Imi doream o persoana care sa tina la mine si sa ma iubeasca (desigur habar n-aveam ce inseamna iubire). Toate relatiile mele au fost o dezamagire, doar ca eu nu invatam niciodata din ele. Mereu dadeam vina pe cineva, dar nu si pe mine, considerandu-ma mereu nevinovat. Aceste dezamagiri m-au impins spre multe nopti pierdute prin oras, bauturi, aventuri de o noapte si nimic mai mult. Desigur, eu nu imi dadeam seama ca aveam o frica ascunsa, iar ca sa nu ma atasez, imi bateam joc de fiecare persoana din viata mea, profitam de toata lumea si ma razbunam pentru tot ceea ce pateam. Ajutam numai pentru a fi recompensat. O luasem razna, nu ma mai interesa nimic, devenisem exact ceea ce nu-mi doream la inceput: violent, betiv, prefacut, batjocoritor. Dupa multi ani de frustrari, a aparut in viata mea o fata speciala. Avea ceva ce n-am mai intalnit la nimeni. Faptul ca nu o puteam avea langa mine, pentru ca stia ce fel de om sunt, m-a atras si mai tare la ea. Nu mi-o puteam scoate din cap. Vroiam de multe ori sa renunt pentru ca vedeam ca nu exista sanse. Cine se uita la un betiv, violent? Insa, fata aceasta a aparut in viata mea cu scopul de a-mi arata ca exista ceva mai mult decat ceea ce vad eu. Desigur mi-a fost greu sa cred, cand mi-a spus ca este practicanta reiki si cand mi-a povestit despre ea si prietenii ei. I-am zis ceea ce cred ca i-ar fi spus majoritatea persoanelor: “tu esti nebuna, fata”. Dar eu fiind o persoana foarte curioasa, am zis ca vreau sa vad totusi despre ce e vorba, plus ca ma interesa foarte mult persoana ei. Prezenta sa ma facea sa ma simt detasat de vechile obiceiuri. Cand eram langa ea nu mai simteam nevoia sa beau, eram alt om. In fine, fata aceasta si prietenii ei mi-au aratat un alt mod de existenta, mi-au aratat ca sunt mai bun de atat, ca nu se rezolva nimic cu bautura, cu multe femei, bani si multe altele dupa care oamenii tanjesc si o numesc “fericire, distractie”(printre acei oameni numarandu-ma si eu). Eram doar o copie a celor din jurul meu, faceam tot ce faceau ei, fie ca vroiam fie ca nu, eram marioneta tuturor, dar eu credeam ca sunt prieten cu toti. Traiam in trecutul meu deprimant, trecutul care m-a ranit atat de mult, dar nu imi dadusem seama ca de fapt eu eram singurul vinovat pentru tot ce se intamplase in viata mea. Faptul ca am fost dezamagit de multe persoane, m-a impins la razbunare, "le plateam cu aceasi moneda”, dar in final, tot eu eram cel care suferea din pricina aceasta, pentru ca ce dai, aia primesti. Am facut rau, rau am primit, am inselat, am profitat, exact asta am primit in schimb.

Acum am invatat sa apreciez tot ce am langa mine, m-am lasat de sport pentru ca nu imi placea anturajul si nu ma simteam deloc bine cand trebuia sa calc in sala aceea. Ambitiile mele erau foarte mari, dar nu le puteam atinge pentru ca, de fapt, nu meritam asta. Nu imi mai placea nimic din ce faceam, simteam ca nu era de mine, nu era pentru mine, nu ma simteam EU. Astfel ca, dupa 15 ani de sport am renuntat sa mai practic si sa mai sper sa ajung acolo sus, la “glorie”.

Am renuntat la alcool, dandu-mi seama ca nu am nevoie de acesta pentru a fi fericit. Bautura doar te face sa uiti pe moment de “problemele” pe care le ai, dar dimineata cand te trezesti, ai aceleasi probleme si o iei de la capat. Daca nu ne rezolvam problemele aici si acum, nu o vom face niciodata, pentru ca ele raman acolo, printate in constiinta noastra. Nu trebuie sa scapam de ele, sa le reprimam, sa fugim de ele, pentru ca asta inseamna amanare. Trebuie sa le privim atent si sa le transcendem. Eu spuneam: ”azi e rau, maine va fi mai bine”. Si nu, nu a fost mai bine, fiti siguri de asta. Azi e rau, maine e si mai rau. Intr-adevar, nimic nu e rau in viata noastra, dar spunem asta pentru ca nu ne indeplinim niciodata mofturile. Oricare dintre noi isi poate gasi fericirea, dar nu cautand-o, maine sau saptamana viitoare, nici ieri, ci Aici si Acum.

Eu unul mi-am gasit-o, datorita unei persoane careia ii datorez totul, dar in acelasi timp, nu ii datorez nimic. Ii ofer tot sprijinul si iubirea mea, incercand sa nu transform aceste sentimente in atasament, deoarece, acesta nu duce decat la certuri, gelozii, incapatanare, competitie, dorinta de dominare, si mai apoi la despartire. Sfatul meu este sa traiti viata aici si acum, apreciati tot ceea ce sunteti si bucurati-va de tot ce aveti in jurul vostru, de persoana iubita, de persoanele dragi voua, pentru ca maine nu stiti ce va fi. Privind in trecut si invatand din tot ce ati facut pana acum, veti putea schimba anumite principii de viata, dar in primul rand trebuie sa ajungeti sa va cunoasteti si sa va apreciati pe voi insiva, dupa care, cred eu, veti fi capabili sa va recunoasteti in ceilalti.

Le multumesc prietenilor mei pentru ajutorul lor, mi-au schimbat viata in totalitate. Am invatat cine sunt si ce caut in lumea asta, am invatat sa fiu fericit cu mine insumi, dar si sa am un comportament adecvat, fara violenta, duritate si fara sa batjocoresc persoanele din jurul meu. Fiecare dintre noi are oportunitatea de a face asta.

Bogdan Negrau:

Prin aceste randuri va voi transmite tot ceea ce simt in fiecare zi de cand cunosc ca exista mai mult decat ceea ce se vede si se atinge, existenta fiind mult mai vasta decat o putem noi percepe.

Povestea mea pe plan spiritual incepe putin mai ciudat si anume, intalnind o persoana, acolo unde te astepti mai putin: la o sala de dans! Aceasta persoana (maestrul meu) s-a bagat repede sub pielea mea si a ajuns sa imi devina o foarte buna prietena.

Dupa multe discutii interminabile in masina, in fata blocului, despre tot ceea inseamna entitati, reincarnare, demoni, vise, relatii, cauzele spirituale ale bolilor, etc, m-am decis ca vreau si eu sa merg pe acest drum.

Intervenind teama de necunoscut si de o ,,schimbare majora” in viata mea, am renuntat pentru o perioada la cercetarea mea spirituala, dar am avut langa mine persoane care m-au adus cu ,,picioarele pe pamant”.

Renuntand la tot ceea ce inseamna trecut, am ales sa ma arunc in necunoscut fara sa ma mai uit in spate si am descoperit adevarata viata, cu toate frumusetile si misterele ei, pe care le-am ignorat total inainte! Totul a constat intr-un pic de curaj, un salt spre incredere!

Am invatat sa iubesc tot ceea ce ma inconjoara, am reusit sa apreciez viata asa cum este ea, PERFECTA, traind Aici si Acum alaturi de persoanele remarcabile de langa mine. Prin intermediul lor am reusit sa transform vechiul Dody, cel plin de fite, mai mereu in oras, complexat de cum arata, ingrijorat, axat numai pe partea materiala, in noul Dody, optimist, mereu cu zambetul pe buze, fericit si multumit cu hotararea cerurilor.

Va doresc sa cunoasteti si voi frumusetile vietii in adevarata lor esenta!! Totul consta in a avea putin curaj!!!

Salamon Valentin
Doar cand e randul tau!

Si eu ma aflu printre cei care au luat asa zisa “palma“ de la viata, acea palma care vine datorita unui comportament inconstient. Inca din adolescenta am fost atras de subiecte religioase si spirituale doar ca simteam ca nu pot sa inteleg perfect ceea ce citeam, simteam ca exista ceva ce ma tine legat si nu imi da voie sa percep cum trebuie informatia. Insa in adancul meu am simtit ca exista mai mult, doar ca nu stiam unde sa caut, iar lanturile societatii ma tineau strans legat, nepermitandu-mi sa-mi iau zborul. Insa a venit ziua in care mi-am cunoscut maestrul spiritual, si toate acele lanturi s-au rupt. E o placere sa treci prin stadiul de discipol, sa inveti cum este, sa evoluezi spiritual, sa fii rupt de planul material, care te tine incatusat, sa inveti sa apreciezi tot ceea ce primesti in fiecare clipa de la viata.

Oricum mai devreme sau mai tarziu toti vom fi nevoiti sa ne trezim deoarce avem o datorie fata de noi insine, fata de Divinitatea din noi. Toti ne tragem din acelasi plan spiritual, din acelasi Tot si chiar daca nu suntem constienti de asta, mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa dam socoteala pentru gandurile, emotiile si faptele noastre. La un moment dat, cand vom face un salt spre credinta, acest plan va fi vizibil, iar noi ii vom acorda atentia care i se cuvine.

Cand oamenii vor realiza ca sunt tinuti cu ochii inchisi de catre societate, care de fapt este doar o Iluzie, o masa de oameni care o formeaza, atunci vor putea sa traiasca in Societate, dar sa nu apartina Societatii.

So there is just one road, we all have only one way. We are born with it, we all know it, we just need to feel it someday and turn around from all the dramma and feel the love that it's everywhere. Only Love can Change this Blind world , Only love can Change You.

Vasile Marius (Rico)


Va propun sa parcurgem impreuna calatoria Eului meu, trecand prin fiecare etapa experimentata. Nu stiu de la care etapa am pornit in aceasta calatorie, stiu doar unde sunt acum.

A fost odata un copil, cu vise specifice copilariei, dorindu-si sa devina o persoana populara, o persoana respectata de cei din jur si de cei care inca nu erau in jurul sau, o persoana de temut as spune, stiind ca fetelor le-ar fi placut un baiat smecher, independent, sigur pe el..A trecut un timp si am reusit, aparent, sa obtin ce mi-am propus. Am savurat aceasta perioada ajungand la un moment dat sa vad, ca nu faceam decat sa-i imit pe altii, iar ceea ce am reusit sa obtin, nu era ceea ce aveam nevoie. Am inteles aceste lucruri si am mers mai departe in calatoria mea spre necunoscut, intalnind astfel, un nou anturaj, o noua lume, o alta distractie, o alta fatada…in acest anturaj am ajuns la o petrecere, unde dupa cateva ore atmosfera a inceput sa se incinga, cu ajutorul drogurilor. La primul meu contact cu drogurile, am fost socat, mi-am dat seama ca ele iti creeaza iluzia unei realitati frumoase, pozitive. Ma gandeam cum de nu am apelat la droguri mai devreme, mai ales ca reusisera sa-mi induca o stare de euforie nemaiintalnita de mine pana atunci. Am crezut ca asta era ceea ce cautam. Am trait aceasta experienta cativa ani si care am reusit sa observ si sa inteleg destul de multe lucruri, care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt acum. Abia mai tarziu…am realizat ca eram dependent de droguri si ca de fapt eu ma refugiam in acea stare de inconstienta, o stare in care eu incercam sa-mi ascund durerea, frustrarile si nemultumirile acumulate cu sarguinta pana atunci. Am realizat apoi, ca eu sunt doar o franghie, iar de-a lungul vietii mele, pe acea franghie, am atarnat fel si fel de greutati. Sub povara lor, franghia s-a rupt si atunci am realizat ca ma aflu la o rascruce de drumuri si ca trebuie sa aleg : sa repar acea franghie si sa continui sa atarn de ea greutatile mele din viata sau sa pun o franghie noua de care sa nu mai atarn nimic, bineinteles cu riscul de a pierde tot ce acumulasem pe franghia veche. Trebuia sa incerc si altceva. Mi-am zis : am facut tot ce mi-am dorit intotdeauna, am incercat tot ceea ce am considerat ca-mi face bine, dar acum am datoria fata de mine insumi, sa experimentez, sa descopar si alte posibilitati, pe care pana atunci nu le observasem, chiar daca acest lucru ar insemna sa pierd totul. Am parasit astfel, tot ceea ce imi era cunoscut si am descoperit ca datorita trecutului meu, am devenit ceea ce sunt. N-am ajuns singur aici, caci dorinta de a ma lansa spre necunoscut, m-a adus la oportunitatea de a intalni oameni care sa ma insoteasca in calatoria mea. Iar acum, vreau sa va spun, ca viata mea se defineste printr-un singur cuvant : Enthusiasm. Daca ar fi sa dau un sfat celor care au curajul sa porneasca pe acest drum, as spune : faceti tot ceea ce va doriti, dar fiti multumiti de alegerile pe care le-ati facut si fiti multumiti cu ce veti primi dupa. Daca ati ales o viata, fiti multumiti de ea, daca nu sunteti, schimbati-o, atat de simplu e. Noi ca oameni, daca ne-am creeat oportunitatea de a ne naste si a trai aici si acum, avem si responsabilitatea, macar fata de noi insine, sa fim fericiti. Cred ca e un afront adus existentei, ca noi sa fim nefericiti chiar si pentru o secunda. Dar, e alegerea voastra so…be happy there’s nothing to be sad for......

Apropo, I really really really love what I become and it’s all perfect , we are the imperfect ones if we can’t see it. And we should do something to see.